32 de zile, 18 meciuri, 6 stadioane. Cam acestea ar fi primele cifre care îmi vin în cap când vorbesc despre ce a fost la Campionatul Mondial.
Am văzut fotbal mult și adevărat. Am trăit acest turneu final și spiritul lui. M-au impresionat, dincolo de joc, slovacii și italienii, ghanezii și americanii, argentinienii și mexicanii, brazilienii și olandezii, spaniolii și nemții. Adică toți acei suporteri care la finalul unui meci de totul sau nimic, de la care unii urmau să plece triști, iar ceilalți continuau pe culmile extazului, aveau puterea să meargă unii lângă alții. Să respecte durerea, să aprecieze valoarea. Am fost trist pentru Maradona, pe care m-am bucurat să îl văd de aproape la un antrenament, m-a entuziasmat jocul lui Muller, Sneijder și Villa.
M-am chinuit să înțeleg cum (nu) se învârte Jabulani. M-au onorat pozele cu Chilavert, Kempes, Karambeu și Bergomi. Am simțit forța pe care o emană un personaj ca Blatter și m-am lăsat cucerit de discursul românului Ted Dumitru.
Mi-a făcut plăcere întâlnirea cu Tibi Lung și, nu în ultimul rând, am trăit emoțiile de a comenta patru meciuri din fazele eliminatorii. A fost ca o cură de dezintoxicare. Nu am pronunțat și nu am scris timp de o lună nume de președinți, nici de conducători. M-am pus la curent cu strictul necesar de pe site-uri și am vorbit de Steaua, Dinamo și celelalte doar tangențial, când îmi spuneau colegii din redacție câte o noutate de ultimă oră. De mâine mă voi familiariza cu Bjelanovic, Cassio, și toți ceilalți. A fost frumos, și noi toți cei care am fost mai mult sau mai puțin conectați la acest eveniment planetar avem datoria de a rămâne cu ceva și de a aduce ceva din esența aceasta de fotbal în competiția de zi cu zi.
Am descoperit o lume nouă. Și foarte prietenoasă. La toate acestea se adaugă nenumărați prieteni, pentru că experiența aceasta africană a însemnat mult, mult mai mult decât fotbal. Începând cu înlăturarea prejudecăților, temerilor inutile (în prima noapte în Africa de Sud am pus un scaun proptit în ușă…), și continuând cu descoperirea unei lumi noi. Cu obiceiurile, cu regulile, cu lipsurile ei. Am rămas marcat de felul în care un popor poate să creadă într-o idee, într-un om. Nelson Mandela și conceptul „Madiba Magic” te lasă fără cuvinte. M-am bucurat ca un copil să văd un leu adevărat ori un elefant în semisălbăticie. Am văzut cum trăiesc oamenii aici, am simțit cum se conduce pe autostrăzi despre care nu îmi închipuiam că există (cei aproape 10.000 de kilometri parcurși au trecut nici nu știu cum). Am intrat în case de români, ghanezi, indieni și, în ultima zi aici, mi-am umplut geanta cu vuvuzele pentru prieteni, colegi și cunoscuți. La venire visam la ziua când voi face înapoi drumul spre aeroport. Când am plecat, am avut un sentiment că las în urmă ceva, pe cineva drag și am în continuare convingerea că într-o zi mă voi întoarce aici să revăd răsăritul în Durban și apusul din Kruger Park, să refac cu ochii închiși drumul spre Ellis Park ori Soccer City. La revedere, Africa, oriunde te-ai afla!
700 de milioane de oameni din întreaga lume au urmărit, conform estimărilor FIFA, finala de aseară
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER